marți, 27 octombrie 2009

Toronto Maple Leafs

Asta e echipa de hochei din Toronto. Noi stam intr-unul din orasele din Metro Vancouver, iar Maple Leafs sunt rivalii celor de la Vancouver Canucks. Nu ma dau in vant dupa hochei. Imi place sa ma uit pentru ca ritmul e alert si e singurul sport de echipa de aici care imi place. Nu suport sa ma uit la fotbal american sau baseball. Dar divaghez. Faza este ca anul trecut, din cauza ca era frig am cumparat o caciula cu emblema celor de la Toronto Maple Leafs. Cred ca era singura din magazin, iar eu s-a intamplat sa o cumpar. Probabil sunt singurul locuitor din Vancouver care poarta insemnele celor de la Maple Leafs in fiecare zi. Azi, cand veneam acasa de la servici, simteam privirile oamenilor din SkyTrain asupra mea. Era chiar amuzant. E ca si cum as fi o oaie, hai sa spunem miorita, care se duce in mijlocul haitei, iar lupii nu tabarasc asupra ei, ci o inconjoara si se comporta civilizat cu ea. Chiar in fata mea era un om care avea o sapca cu logo-ul echipei din Vancouver si se uita cu o privire de genul "deci tu tii cu ailalti" si nu se uita vesel la mine. Imi venea sa rad si sa-i spun ca nu sunt un fan Maple Leafs ci port caciula aia doar ca sa nu-mi fie frig. Majoritatea celor din British Columbia, probabil 99%, sunt fani Canucks.

Daca m-as duce azi la un meci de hochei cu caciula aia nu as vrea sa ma gandesc cum as fi tratat. E ca si cum un dinamovist s-ar duce in galerie la Steaua, chiar daca nu ar fi meciul cu Dinamo. Dar acolo cred ca ar lua o bataie sora cu moartea. Nu stiu aici cum e. Lumea spune ca rivalitatea e amicala. In ziar spunea un tip fan Maple Leafs ca a venit la ultimul meci dintre cele doua echipe cu prietenii lui care sunt fani Canucks. Au mers in aceeasi masina tocmai de la Kelowna. Prietena lui e fan Canucks.


Asta e logo-ul celor de la Vancouver Canucks. Ma rog, unul dintre ele.


Nu mai e nevoie sa spun al cui e asta. La fel, unul dintre ele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu