Reciclarea sticlelor de plastic

Am fost foarte incantat sa observ aici in B.C. politica prin care sticlele de plastic sunt recuperate pentru reciclare. Presupun ca aceasta politica este diferita de la o provincie la alta, dar, in esenta, toate au acelasi scop, protejarea mediului. Chiar voiam sa postez ceva mult mai amanuntit pe blog. Aici, in B.C., Encorp Pacific (Canada) este organizatia non-profit care se ocupa de reciclarea containerelor de plastic si a electronicelor, iar programul se numeste "Return-It". Conform celor declarate de ei pe site-ul oficial, aceasta organizatie are ca principala activitate dezvoltarea, administrarea si imbunatatirea sistemelor de recuperare a produselor nefolosibile de la consumatori precum si a electronicelor care au ajuns la sfarsitul perioadei de folosire si sa se asigure ca ele sunt reciclate corespunzator si nu ingropate sau incinerate.


Consiliul Director al acestei organizatii este compus din reprezentanti ai industriei de consum si a bauturilor, precum si directori care nu au legatura cu nici unul dintre domeniile mentionate mai inainte. Nu platesc dividende actionarilor, pentru ca sunt organizatie non-profit, dar au un comportament financiar prudent astfel incat fondurile companiei sa finanteze operatiunile atunci cand conditiile pietei o cer. Au implementate mai multe programe cum ar fi "B.C. School Recycling Programs", prin care se acorda premii in bani scolilor care au reciclat cel mai mult; "Return-It @ Work" un program destinat afacerilor si angajatilor acestora; au implementat de asemenea un program de clasificare dupa numarul de stele, ca la hoteluri, care clasifica toate centrele de reciclare dupa serviciile oferite si gradul de curatenie.


Oricine isi poate deschide un centru de reciclare. Nu este o franciza, ci se incheie o intelegere cu aceasta organizatie. Sumele care se platesc celor care aduc produse la centrele de reciclare au la baza legi stabilite de guvernul provincial. De exemplu, pentru sticlele de plastic mai mici de 1l (inclusiv cele de 1l) se plateste 5 centi/sticla, sticlele mai mari de 1l primesc 20 centi/sticla, iar sticlele de bauturi alcoolice au un depozit de 10 centi/sticla. Pe orice sticla de plastic scrie "Return for refund where applicable". In Alberta am vazut pe internet ca e mult mai simplu: 10 centi/sticla pentru sticlele mai mici de 1l si 20 centi/sticla pentru cele mai mari de 1l. Programul asta cred ca este foarte eficient pentru ca rar imi este dat sa vad sticle de plastic pe strada. Nu vezi deloc munti de sticle de plastic care strica aspectul orasului. Oamenii si le strang si le duc la reciclat sau le dau la un homeless care le duce la centrul de reciclare si scoate banii pe ele ca sa-si cumpere diferite chestii: mancare, bautura sau orice au ei nevoie.

Extremismele drepturilor omului

Ma gandeam unde se poate ajunge cu libertatea cuvantului si respectarea drepturilor tuturor. Asa numita "corectitudine politica". Inteleg ca trebuie respectata in cazul minoritatilor nationale, mai ales daca si ele vor sa respecte drepturile celorlalti, dar nici chiar asa. Citeam in ziar, in dimineata asta, ca un proprietar de restaurant isi poate pierde licenta deoarece un comic care a sustinut un show la el in local a facut niste comentarii despre doua lesbiene care erau in public. Astea i-au dat in judecata pe amandoi la tribunalul drepturilor omului din Canada pentru ca, vezi Doamne, tipul ala a avut un limbaj discriminator. Avocatul lor, ca doar e avocatul, spunea ca in acest proces nu se analizeaza un comentariu social - citez avocatul acum - sau glume pe care unii le gasesc jignitoare, ci limbajul discriminator. De fapt lesbienele alea doua i-au dat in judecata pe baza Sectiunii 8 din Codul Drepturilor Omului din B.C.. Avocatul proprietarului si comicului spune ca acest Cod nu era menit pentru asa ceva, iar comicul isi exercita dreptul sau care-i acorda libertatea cuvantului.

Nu mai poti sa spui nimic in ziua de azi, pentru ca imediat se trezeste cineva "discriminat" si te da in judecata. Homosexualii si lesbienele nu sunt o minoritate, nu au o cultura si o traditie proprie. Se diferentiaza de ceilalti prin faptul ca "au alte optiuni", ca sa ma exprim delicat. Termenul "minoritate sexuala" a fost inventat recent, in ultimii 10-15 ani, pentru ca nu mai aveau altii la ce probleme sa se gandeasca si au gasit-o pe asta. Si pentru ca doi "iubiti" si "indragostiti" din Olanda au vrut sa se casatoreasca. Acum mai vor sa adopte si copii, iar asta e ceva firesc pentru unii, cand se stie ca o mama este compusa din mama si tata. Intrebarea mea este, intr-o familie cu stil de viata "alternativ" care este mama si care este tatal ? Toti psihologii sunt de acord ca un copil are nevoie de un model patern si unul matern. Dar discutia despre functionalitatea unei familii o las pe alta data.

Africa de Sud

Vorbeam la servici cu un om din Africa de Sud care venise aici de 15 ani. L-am intrebat daca se duce la Campionatul Mondial si mi-a zis ca nu. M-a intrebat daca o sa ma duc eu si i-am zis ca nu pentru ca nu am bani. Un pachet la finala mare este in jur de $6000-$8000. Dar pachetul nu include numai meciul si cazarea, ci si vizitarea tarii, un safari, ca sa pleci de acolo cu ceva amintiri. Mi-am dat seama ca e din Africa de Sud dupa accent, dar si pentru ca are nume de familie olandez.

Mi-a zis ca de 15 ani este intr-o vacanta continua, comparativ cu Africa de Sud, pentru ca viata de aici e foarte relaxata si linistita. Imi spunea ca in Johannesburg e bine sa stai in casa dupa 5-6 seara pentru ca ai sanse de 80% sa fii omorat sau talharit. Imi mai spunea ca daca te duci in Africa de Sud e foarte ieftin, dar trebuie sa stai doar in zonele pentru turisti, pentru ca... vezi mai sus. Ii place aici pentru ca nu mai trebuie sa-si activeze alarma, sa-si incuie casa. A vrut sa ma intrebe daca sunt cehoslovac (nu mai exista tara asta de mult), dar i-am zis ca sunt din Romania, deci tot din estul Europei. Mi-a zis ca cea mai buna prietena a fetei sale e din Romania si ca a venit in Canada acum 10 ani. Aproape ca nu mai are accent. L-am intrebat daca a vazut District 9 si mi-a zis ca da, dar ca nu a fost filmat in Johannesburg, ci in Cape Town.

Ohlocratia

Istoricul grec Polybios, in cartea sa Istorii, facea la un moment dat o clasificare a tipurilor de regimuri politice cunoscute pana la el: monarhia, aristocratia, democratia si ohlocratia. Cea din urma era o forma dusa la extrem a democratiei, in care poporul sau multimea avea ultimul cuvant de spus, nemaitinandu-se cont de vreo autoritate politica sau publica. Polybios vedea aceasta insiruire a regimurilor politice ca o evolutie, iar in Roma republicana a vazut o imbinare perfecta, credea el, intre monarhie (consulii), aristocratie (Senatul) si democratie (Adunarea poporului). Cuvantul se compune de fapt din doua cuvinte grecesti - ohlos = "multime", kratos = "putere".

Deseori cand ma gandeam la modul in care se prefigureaza lumea in care traiesc/traim nu reuseam sa gasesc un cuvant care sa explice aceasta evolutie in care toti au dreptate. Probabil se ajunge la o deteriorare a democratiei, asa cum am spus in postarea anterioara despre evolutia Americii. Este buna dezvoltarea tehnologica in domeniul comunicarii si care nu poate fi controlata, dar depinde si cum o folosesti. Spunand tampenii sub umbrela anonimatului sau nu, sau incercand sa folosesti asta pentru a construi ceva concret si benefic pentru oamenii carora te adresezi. Este o linie foarte subtire intre democratie si ohlocratie. Niciodata nu poti sti cand treci dintr-o parte in cealalta. Se ajunge la o stare de anarhie latenta, care la un moment dat poate izbucni, dar poate avea si consecinte benefice (un exemplu ar putea fi o campanie de salvare a ursilor polari prin conservarea habitatului lor care sa fie inceputa pe Facebook). Poate incep eu grupul asta. O sa-i dau un titlu englezesc "Save polar bears and the Arctic region", ca sa am cat mai multi aderenti. Iar exemple ar putea fi multe.

Fiji - un arhipelag in Pacific

Un tip care a adus o incarcatura la noi la firma mi-a zis ca e din Fiji. Daca m-ar fi intrebat cineva ce stiu despre Fiji as fi spus ca este o insula (de fapt sunt mai multe insule, un arhipelag) in mijlocul Oceanului Pacific. Ei bine, tipul asta e indian (din India) si mi-a spus ca acolo toti indienii au cele mai bune joburi, au pozitii in guvern, pentru ca bastinasii sunt ca cei din Canada: lenesi, nu vor sa faca nimic. Din ce mi-a zis bastinasii sunt foarte nemultumiti de situatia asta. Indienii au ajuns in Fiji adusi de britanici ca sclavi. Mi-a zis ca daca bastinasii nu faceau nimic trebuia sa vina cineva sa se ocupe de treburile statului. Totusi sunt tensiuni etnice acolo. Imi povestea ca matusi, verisoare de-ale lui au fost violate de bastinasi ca o forma de protest fata de situatia existenta.

Mi-a mai zis ca de situatia existenta sunt vinovati si americanii care au venit cu ideile lor acolo si au stricat situatia. Asta nu am de unde s-o verific, asa ca o iau de buna cu o urma de scepticism. Personal nu-mi place cum gandesc o parte din americani, mai ales mentalitatea "we're #1, we're the best". Cum imi spunea un coleg odata: americanii nu au inventat nimic concret, au stiut doar sa-i faca publicitate foarte bine. Iar tipul e canadian. Nu-mi place mai ales cum gandeste extrema dreapta americana de genul Glenn Beck sau Ann Coulter si toti cei de la Fox News. Parca revin la Evul Mediu, si poate ar trebui, mai ales ca nu l-au avut. Daca nu stiti cine sunt cei de sus, cautati pe Google.

Il admir pe Obama, care s-a luptat foarte mult pentru reforma sistemului sanitar. Este un pas inainte, dar se pare ca republicanii cu gandire medievala vor sa o omoare din fasa daca o sa castige alegerile intermediare din noiembrie. Cand aud discursurile unui Beck sau Coulter incep sa cred ca istoria e ciclica, desi nu este asa. Asa au inceput si nazistii si comunistii, facand abuz de libertatea cuvantului. Cine stie si isi aduce aminte, nazistii au venit la putere prin alegeri democratice, dupa ce incercasera, fara succes, sa preia puterea pe cale violenta imediat dupa Primul Razboi Mondial prin "puciul de berarie". Sau Sarah Palin care a facut din faptul de a fi total neinformata o virtute. Intr-un fel isi merita soarta pentru ca au nevoie de socuri pentru a se trezi. Cand esti acolo undeva foarte sus si ai impresia ca toti iti datoreaza ceva trebuie sa te izbesti puternic de pamant ca sa-ti revii. Ma bucur, intr-un fel, ca apar noi puteri pe scena mondiala precum China si India, dar si Brazilia, dar oare cum va arata lumea peste 10, 20 sau 30 de ani ?

Pastorul singuratic

Facebook si rolul sau in dezvoltarea unei companii

Azi la servici mi-a cazut in mana o revista care statea stinghera pe acolo. De fapt imi atrasese atentia un titlu. Denumirea aproximativa era (nu-mi aduc aminte titlul exact) "Cum poate media sociala sa creasca potentialul companiei tale ?". Articolul cita diversi profesori de la niste mari universitati americane care spuneau ca o companie isi poate creste productivitatea si rezultatele sale daca isi valorifica "cunoasterea tacita", adica toate cunostintele pe care angajatii unei companii le au, dar pe care nu le impartasesc in mod oficial: sedinte, sesiuni de comunicari, seminarii, etc., ci in discutii non-formale, dar care mai apoi pot fi folosite in realizarea unor proiecte ale respectivei companii.

In articol se spunea ca in ziua de azi, oamenii nu mai comunica aceasta "cunoastere tacita" prin mijloacele clasice: telefon, scrisori, ci prin Facebook, Twitter, etc., adica acele retele de socializare on-line care au un impact imens in comunicarea din ziua de azi. Daca stii sa canalizezi potentialul unei asemenea retele de socializare poti sa ai niste rezultate deosebite, se spunea in acel articol. Se dadea exemplul unei companii care a folosit o asemenea retea pentru a cunoaste parerile angajatilor (pe care nu le-ar fi aflat intr-un cadru oficial) in legatura cu ultimele reclame ale companiei difuzate la televizor, dar nu s-a asteptat la reactiile din partea angajatilor pentru ca majoritatea lor spuneau ca acele reclame nu reflecta valorile companiei. Reactia a fost sa desfiinteze chatul pentru aflarea parerilor angajatilor. Asta dovedeste, dupa parerea mea, puterea unei asemenea retele de socializare online. Un alt exemplu era cel de la NASA, care a folosit "cunoasterea tacita" pentru realizarea unor proiecte, dar asta s-a intamplat inainte de aparitia retelelor de socializare, pentru ca ei inregistrau discutiile nonformale dintre angajati de unde au aflat niste opinii foarte interesante.

De fiecare data cand citesc ceva de genul asta ma raportez la experienta mea si la ceea ce observ in jurul meu in fiecare zi. La inceput nu voiam sa imi fac cont pe Facebook pentru ca mi se parea o tampenie si spuneam ca asta este o dovada a spiritului de turma, dar am ajuns sa-mi dau seama ca gresesc. Facebook-ul si alte retele asemanatoare are un potential imens, mai ales daca stii sa-l folosesti. In contul meu am prieteni si din tara, dar si din Canada, oameni cu care am intrat in contact de cand stau aici. Intru din cand in cand, dar am observat un anumit tipar in folosinta lui de catre cei din Romania si de cei din Canada, mai ales dupa ce am citit acel articol.

Utilizatorii din Romania nu comunica deloc pe Facebook, ci prefera sa-si hraneasca animalele in Farmville sau sa se lupte in Mafia Wars (niste jocuri tampite dupa parerea mea). Cei din Canada comunica, chiar daca au iesit de la o petrecere sau au obtinut un job nou ori se muta la un alt domiciliu. Nu toti il folosesc in folosul lor profesional, ci mai ales personal, dar comunica ceva. Au acea inclinatie si potentialul de a folosi un asemenea instrument de comunicare pentru a realiza ceva pe plan profesional folosind reteaua de socializare online. Citeam la un moment dat ca va conta din ce in ce mai mult ce postezi pe Facebook sau pe Twitter sau pe un blog (mai ales daca ai un blog care are legatura cu profesia ta) atunci cand te vei angaja undeva, pentru ca viitorii angajatori ar dori sa vada ce fel de persoana esti tu in afara serviciului. In felul acesta ei isi pot da seama daca esti o persoana care va aduce valoare companiei sau nu prin felul tau de-a fi. Dupa parerea mea cred ca in felul acesta se stimuleaza creativitatea, inovatia, care oricand produc rezultate benefice. Comunicarea este importanta si in viata personala, dar si in cea profesionala. Cand ai un mediu in care poti sa-ti comunici deschis ideile, atunci esti stimulat sa faci ceva constructiv, care aduce beneficii organizatiei din care faci parte. Si chiar daca nu stai toata viata intr-un job si pleci dupa 3 ani sau mai mult, faptul ca ai fost fidel si te-ai implicat va conta mai tarziu cand vei avea nevoie de recomandari si de relatii si vei cauta o alta oportunitate sau provocare in viata. Un amanunt foarte important este acela sa lucrezi cu oameni care apreciaza munca, efortul depus de tine.

Nepoteii nostri

Sistemul metric

In Canada s-a introdus de prin anii' 70 sistemul metric, alternativ cu cel imperial (inch, pounds, feet, etc.). La servici a venit un tip cu un pachet si voia sa cantareasca o cutie ca apoi sa treaca greutatea pe un formular. Sefa mea ii spune greutatea, iar el a intrebat daca e in kg sau livre (trebuia sa precizeze pe formular). Sefa ii spune in livre, dar eu ii spun ca e in kg pentru ca acel cantar era setat pentru kg. Tipul incepe sa se enerveze putin si spune ca sistemul imperial e mult mai bun, ca asa a crescut el, dar revolta lui era mai ales izvorata din faptul ca oamenii nu s-au impotrivit schimbarii si ca au acceptat sistemul metric ca "oile", ascultatori. Eu i-am zis ca sunt din Europa si mie mi se pare mai simplu sistemul metric pentru ca convertesti in masuri mai mari sau mai mici inmultind sau impartind la 1000. E mai simplu. Pai daca vreau sa convertesc din metri in feet trebuie sa impart metrii la 2,2 sau ceva de genu'. E o tampenie sistemul imperial, dar am invatat sa-l folosesc pentru ca multi oameni si multe companii il folosesc, dar ma bucur ca la televizor anunta temperaturile in grade Celsius si nu Fahrenheit ca-n State.

Cam asa arata un tomberon de pe strada in Metro Vancouver. Cel putin in Burnaby. In alte orase s-ar putea sa arate altfel. Imi place ca se face educatie in felul asta si se pune un accent foarte serios pe protejarea mediului. Acesta a fost si mesajul de la Olimpiada. Am mai spus si in alte postari ca Vancouverul vrea sa fie cel mai ecologic centru urban din lume. Dupa cum se vede, mesajul este foarte simplu, dar iti atrage atentia ca poti face ceva pentru a arunca gunoiul ecologic. "Gunoiul. E in mainile tale".

"Sa am timp sa mi se faca dor de tara mea"

Sunt atatia oameni ca el. Imi dau seama ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult de cand am plecat noi. De la inceput spun ca nu sunt de acord cu ultima parte. Oamenii nu ar trebui sa renunte la drepturile fundamentale, chiar daca altii le-au pervertit. Cititi si reflectati. E foarte adevarat. Cand iti pierzi speranta e si mai greu sa o recapeti.

"Alexandru Tocilescu

"Scrisoare către ţara mea"

"Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe stradă“, omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori – unul pentru făcut sex – şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia – cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu’ Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice – de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural. ""

Stiri din Romania

Azi ne-am dus sa vedem Alice in Tara Minunilor in 3D. A fost foarte frumos filmul. Sala a fost arhiplina. Dar nu despre asta este vorba. Azi vorbeam cu Ana ca de obicei si despre ce-am mai citit eu pe internet. Ea a spus ca nu a mai citit articole de la Craciun, pentru ca atunci cand intra pe site-ul de la Realitatea TV ii venea rau de la titlurile pe care le vedea. Am luat decizia de a nu mai citi stiri de pe site-urile de stiri din Romania. In fiecare dimineata cand ma trezeam, ma uitam sa vad ce s-a mai intamplat in Romania. Gata. Nu mai citesc nimic de acum inainte. Ganditi-va ca e ca decizia unui fumator care vrea sa se lase de fumat peste noapte. Sper sa nu ma apuc din nou de fumat. Urati-mi bafta. Nu ma mai intereseaza nimic din stirile politice din Romania. Poate o sa ma mai intereseze cele economice, dar nu cele politice. Inca ma mai gandesc la cele economice, dar inca nu pentru ca sunt mai profunde.

Rasismul latent

Nu-mi este dat sa vad prea des scandaluri pe strada sau politia. De fapt de ce spun prea des cand de fapt nu vad mai deloc. Doar daca ai niste tipi suspecti la tine in bloc si sunt sub supraveghere poti vedea politia mai des prin zona, cum s-a intamplat acum un an cand stateau niste tipi care aveau tot timpul in fata blocului un Hummer, dar ei stateau aici, unde nu vezi deloc asemenea masini. In plus isi lasau noaptea geamul deschs la masina, semn ca nu prea se temeau ei de vreun furt sau altceva. S-au mutat demult. In zona in care stam noi este foarte liniste. Mai inainte am vazut totusi o cearta in plina strada intre doi tipi, un alb si un negru. Nu stiu despre ce era vorba pentru ca ajunsesem in locul ala cand cearta era in toi, dar albul ii spunea negrului ca el este canadian nu celalalt si ca el s-a nascut aici. Replica negrului a fost ca si el s-a nascut aici si si el este canadian. De fapt omul asta era la o cafea pe terasa cu prietenii, cand probabil albul a venit la el. Dar hai sa nu trag concluzii pripite. Eu eram in drum sa-mi cumpar un spray pentru tastatura ca s-o curat, pentru ca avea o gramada de gunoaie sub ea. Nu dupa mult timp a venit si politia. Cineva probabil sunase imediat la 911. Aici nu se joaca cu asemenea chestii.

In magazin cred ca am stat vreo 5 minute, iar cand am iesit politia inca mai era acolo, vorbea cu negrul ala, iar tipul le explica politistilor ca niciodata nu a avut vreo problema pe aici pentru ca multa lume il cunoaste. Cand am iesit am vazut a doua masina de politie si, bineinteles, al doilea ofiter de politie. Ofiterul care statea de vorba cu negrul i-a spus ca daca il mai vede inca o data pe tipul ala prin preajma sa stea pe partea cealalta de strada, iar daca mai apar probleme i-a dat o carte de vizita pentru a suna la numarul de telefon de acolo (probabil numarul sectiei de politie).

De fapt zona in care stam noi este linistita si din cauza ca sunt multi pensionari, care ies tot timpul la plimbare prin mall sau la o cafea, iar cand vezi pe cineva de multe ori, chiar daca nu cunosti acea persoana iti devine familiara. Am observat ca daca esti pe strada iar privirea ta se intalneste cu a altcuiva, acea persoana te saluta dand usor din cap, iar tu faci la fel chiar daca nu o cunosti, dar stii ca ti se pare firesc sa faci asta.

Rasismul exista in Canada, chiar daca intr-o forma latenta si nu se manifesta la fel ca in State. Mi-am adus aminte de ce i s-a intamplat unui fost coleg de-al meu. Tipul e negru. Mi-a spus ca odata era in SkyTrain si era imbracat in hainele de lucru, care, bineinteles, nu erau prea prezentabile. O femeie in varsta de langa el a inceput sa-i spuna ca "cei ca el" nu sunt buni de nimic, sunt niste gunoaie care doar se drogheaza si fura, etc.. Atunci tipul i-a dat o carte de vizita pe care scria ca este manager la o sala de fitness si s-a dus in partea cealalta a vagonului. Aia a ramas interzisa. Dar, cum spuneam, rasismul exista intr-o forma latenta. Gandindu-ma la postarile anterioare despre schimbarile demografice din Canada, stau si ma intreb cum se va manifesta in anii care vin.

Asa se fac reclamele la Loto

Nu asa.



Parca iti vine sa joci la Loto cand vezi o reclama de genul primelor doua.

Ce conteaza aici ?

Ieri, venind din oras pe la ora 10 noaptea pe SkyTrain, nu aveam ce face si eram atent la oamenii din jurul meu. Cand esti singur cu gandurile tale e ca si cum ai fi acolo unde si regele este singur, dar incepi sa ai ganduri profunde despre multe. Ei bine, cum spus, eram atent la oamenii din jurul meu. Imi place sa citesc oamenii si de la inceput spun ca ce voi scrie aici sunt parerile mele care nu au cine stie ce profunzime transcedentala si puteti fi de acord cu mine sau nu.

La un moment dat s-au asezat langa mine doi tineri, in jur de 20 si ceva de ani. La inceput nu le-am dat atentie, dar apoi am inceput sa fiu atent la ce discutau. Erau impreuna dupa cate se parea, iar el a inceput sa-i povesteasca istoria si semnificatia tatuajelor sale uriase de pe maini. Pe mana stanga am observat un dragon cu o sabie care tinea parca o carte cu numarul unui pasaj din Biblie. In fata lor erau niste pustoaice de liceu, iar una dintre ele a inceput sa nu mai fie atenta la ce spuneau prietenele ei si se uita la ei doi si parea foarte interesata de tatuajele lui. Le privea cu o oarecare fascinatie (avea si ea un cercel un lobul urechii, nu unde se pune de obicei un cercel, stiti si voi, cercei care arata mai mult a piercing). In momentul ala mi-am dat seama ca asta este unul dintre lucrurile care conteaza pe aici, bineinteles corelat cu ce am mai observat aici: o multime de oameni cu tatuaje, care pentru ei au diferite semnificatii, saloane de tatuaje unde iti poti face orice tatuaj vrei tu. Am mai zis si alta data ca aici multi oameni incearca sa-si arate originalitatea prin tatuaje, pentru ca altceva nu au, adica lucruri lipsite de orice profunzime. Stim cu totii ca nu exista istoria si cultura Europei, de aceea sunt fascinati de ea.

In autobuzul care ma ducea acasa am auzit doua femei, una in jur de 45 de ani, iar alta mult mai in varsta, in jur de 70 de ani care purtau o discutie pe teme diverse, iar un subiect de discutie ducea la altul. Cea mai tanara spunea ca la un moment dat a fost in Iugoslavia unde i-a placut foarte mult, dar timp de doua saptamani a mancat numai paine cu sardine si de atunci nu mai suporta sardinele, iar cealalta si-a adus aminte de razboiul civil declansat din motive etnice si deplangea suferinta oamenilor din timpul razboiului. Atunci si-a adus aminte si de ce s-a intamplat in anii '70, mai ales in Quebec, unde au fost grupari separatiste teroriste care chiar au provocat atentate. Se pare ca au fost anihilati repede. Cea mai tanara, comparand situatia din Canada cu cea din Iugoslavia, a spus ca aici intotdeauna lucrurile s-au asezat de la sine si au functionat, chiar daca au venit o multime de imigranti si ca ii place Toronto unde sunt bine delimitate locurilor imigrantilor, cum ar fi Little Italy, Greek Town (daca tin bine minte, cine este din Toronto va rog sa ma corecteze, nu am fost niciodata acolo). Cea mai in varsta a zis ca a citit in ziar despre previziunile Statistics Canada, iar cea mai tanara i-a spus ca stie si ea despre ce este vorba, dar discutia nu a mai continuat pe tema asta. A fost un mic moment de tacere si apoi au inceput sa discute despre altceva. Momentul acela de tacere a avut o semnificatie pentru mine, pentru ca mi s-a parut ca nu le convine aceasta transformare a Canadei, dar careia nu i se pot opune, datorita imigratiei care continua sa creasca.

Nu stiu daca in viitor, dupa 2031, imigrantii din categoriile mentionate in postarea anterioara vor ajunge sa detina un procent si mai mare (dupa cum evolueaza situatia inclin sa cred ca "da"). Dar daca se va intampla asta stau si ma intreb, ca unul care a studiat cat de cat la facultatea aia pe care am absolvit-o evolutia societatii si mentalitatilor, oare cat de legati se vor simti noii imigranti de istoria Canadei, de personalitatile care au trecut pe la conducerea Canadei, care, daca le vor vedea pozele, sunt niste albi, nu chinezi sau indieni. Probabil ca se vor simti legati de tara asta, unii dintre ei, pentru ca aici se vor naste si va fi singura lor casa. Imi vine in minte un fost coleg de-al meu, chinez, ai carui parinti au venit din Singapore prin anii '70, iar el mi-a zis ca nu stie mandarina, dar o intelege, singura limba vorbita de el fiind engleza si ca se simte canadian, nu chinez. Iar ca el mai sunt multi.

Se stimuleaza aici multiculturalismul, de prin anii '70, si este ridicat la rang de inalta valoare a societatii canadiene, dar altceva nu au ce sa ofere. Din ciorba asta eterogena de natii nu poate sa iasa nimic omogen. Singurele repere durabile dupa care va functiona Canada sunt economia, sistemul politic democratic si limba engleza. Astea vor uni oamenii din Canada, dar doar limba este cea mai durabila, iar pe locul doi este sistemul politic pentru ca ei se simt foarte mandri de democratia lor, chiar daca o critica si mai spun despre ea ca nu functioneaza corect, dar nu cred ca ar schimba-o cu altceva. Se simt foarte mandri ca sunt printre cei mai ferventi aparatori ai drepturilor omului in intreaga lume. Si asa si este. In bugetul federal este o sectiune destinata finantarii organizatiilor din lume care au drept scop apararea drepturilor omului.

Schimbari demografice

Cand am ajuns aici in Vancouver prima data si am iesit in oras a doua zi am avut amandoi un soc. Am crezut ca am ajuns in alta tara si nu in Canada, pentru ca vedeam o multime de indieni si chinezi. Indieni cu turban in cap, probabil ca fac parte din comunitatea sikh sau chinezi care nu stiau o boaba de engleza. Un raport al Statistics Canada spune ca pana in 2031 va creste numarul persoanelor din "minoritatile vizibile", cum li se spune aici, si vor ajunge sa fie majoritare in Toronto si Vancouver. In 1981 aproximativ 5% din populatia Canadei se considera ca facand parte din "minoritatile vizibile". Estimarile pentru 2031 arata ca populatia de 5,3 milioane de locuitori inregistrata la recensamantul din 2006 se va dubla. Se estimeaza ca cea mai vizibila minoritate va fi cea originara din sud-estul Asiei, adica oameni proveniti din India, Sri Lanka si Pakistan. Acestia sunt acum in numar de 1,3 milioane, iar in 2031 vor fi in numar de 4,1 milioane. Al doilea grup ca marime va fi cel originar din China. Femeile chineze au totusi una din cele mai scazute rate ale fertilitatii. Acum sunt intr-un procent de 25%, dar in 2031 procentul lor va fi de 28%.

Cel mai mare procent va fi in zona Toronto, unde albii vor ajunge o minoritate vizibila pana in 2031. In Vancouver populatia minoritatilor vizibile va ajunge la un procent de 59%, de la 42%, cat este in prezent. Pana in 2031, un sfert din locuitorii din Toronto vor fi originari din sud-estul Asiei, iar un sfert din locuitorii din Vancouver vor fi de origine chineza. In Montreal 31% din populatie va face parte din minoritatile vizibile, cu o crestere in populatia de negri si arabi.

In comunitatile mai mici nu se vor vedea schimbari majore, ci destul de mici, de la 2% la 5% si nu vor arata ca marile orase. Noii imigranti se stabilesc in marile orase din cauza oportunitatilor crescute de a-si gasi un loc de munca. La sfarsitul articolului mai erau prezentate niste evenimente cu impact rasial. O femeie din Egipt a fost data afara de la un curs de franceza pentru ca a refuzat sa-si descopere fata si a facut o plangere la Comisia Drepturilor Omului din Quebec. Doi frati din Nova Scotia in varsta de 19 si 20 de ani au fost acuzati de crime rasiale dupa ce a fost gasita o cruce arsa in curtea casei unui cuplu interrasial.

Avatar - plagiat ?

Am citit intr-un ziar din Vancouver in dimineata asta ca un proprietar de restaurant intentioneaza sa dea in judecata 20th Century Fox pentru plagiat pentru ca, spune el, James Cameron i-a furat ideea dintr-un scenariu pe care el l-a scris in 1998 si care se numea Terra Incognita. Am vazut pozele din ziar in care el arata personajele create in 1998 si semanau foarte mult cu cele din Avatar. Pacat ca nu pot sa fac rost de ele. Ar trebui sa scanez ziarul ca sa vedeti pozele. Avocatul tipului asta spune ca in ambele povesti punctul central este un copac care contine memoria colectiva a populatiei indigene de pe acea planeta. De asemenea oamenii se duc acolo pentru un mineral foarte rar si pretios. Si personajele sunt asemanatoare, au parul lung, fete turtite si ochi galbeni. Tipul si-a inregistrat scenariul la Asociatia Scenaristilor din Canada pentru ca, spune el, "nu poti sa ai incredere in baietii mari".

A trimis scenariul si desenele care-l insoteau la peste 20 de companii de film printre care si compania lui James Cameron, dar nu i-a mai fost trimis inapoi. El mai crede ca James Cameron a avut o idee similara cu a lui, dar e prea greu de crezut ca peste 60% din poveste sa se asemene cu a lui si sa se termine la fel. Si James Cameron a spus ca i-a luat cam 10 ani ca sa faca filmul asta, iar o matematica simpla ar spune ca s-a apucat de producerea lui cam prin 1998-1999, pentru ca filmul a fost lansat in 2009, deci cam in perioada cand Emil Malak, cel care pretinde ca James Cameron i-a furat ideea, isi inregistrase scenariul. De asemenea el mai spune ca si-a mai inregistrat scenariul la Asociatia Scenaristilor de noua ori intre 1998 si 2003, de fiecare data spunand care sunt personajele si povestea.

Si inca ceva. Desi e prea tarziu pentru Romania, urez femeilor care citesc blogul asta multa sanatate si fericire si toate ce va doriti voi sa vi se implineasca. Sa fiti iubite si fericite.

Canada e frumoasa

De la inceput vreau sa spun ca titlul nu e ironic, ci e ceea ce credem noi cu adevarat. Eram la servici si vorbeam cu colegii mei despre diverse si dintr-una intr-alta am ajuns sa vorbim despre venitul aici, de ce am venit aici s.a.m.d.. M-au intrebat de ce am venit aici si le-am spus motivele pe care le stiu cu totii cei din Romania, si nu numai, cred eu. Le-am spus cat faceam ca profesor (adica aproximativ $400-$500/luna) si nu le-a venit sa creada. Colegul meu jamaican mi-a zis ca poti sa iei mai mult daca esti pe ajutorul de somaj aici. Noi cand am venit aici am stiut de unde o sa incepem, adica de la zero si nu ne-a fost teama de asta. Multi vin aici cu asteptari mari, iar odata ajunsi aici sunt dezamagiti pentru ca au, probabil, impresia ca vor fi primiti la aeroport cu bratele deschise, iar apartamentul si jobul ii asteapta gata pregatite.

Ei bine nu e asa. Pur si simplu te ia in primire un ofiter de la imigratie, proces care dureaza, daca mi-aduc bine aminte, maxim o ora. Nu era deloc aglomerat cand am ajuns noi aici. Am mai vorbit cu cei doi despre faptul ca multi imigranti cu studii superioare au un soc in a se adapta la un nou mod de trai, in care sunt platiti mai putin decat ar dori ei si, de asemenea, nu le convine faptul ca sunt condusi de cineva cu o pregatire mai slaba decat ei. Colegul meu filipinez mi-a spus ca a lucrat intr-o companie producatoare de sticla si a trebuit sa le faca instructajul unor tipi, tot din Filipine, unul doctor, altul arhitect, care de asemenea se simteau complexati de aceasta situatie. Colegul meu spunea ca nu a terminat nici liceul, dar a reusit sa vina aici pentru ca tatal sau plecase atunci cand el avea un an si l-a cunoscut abia cand a ajuns aici. Deci nu este o problema pur romaneasca, ci este valabil pentru toti imigrantii cu studii superioare si asteptari foarte mari.

Daca esti muncitor esti remarcat, daca nu esti muncitor, esti "remarcat" si poti sa fii primul care zboara din firma cand se fac restructurari. Trebuie sa fii serios, sa-ti faci treaba si cat mai bine, pentru ca chiar daca vii si nu ai "experienta canadiana" vei fi instruit. In plus, in CV poti sa bagi niste joburi pe care nu le-ai avut niciodata in Romania, dar care corespund cu fisa postului, ca sa spun asa, iar la intrebarea "ce experienta ai ?" le arati ce este in CV, dar de asemenea mai semnalezi faptul ca ai nevoie de instruire pentru ca "experienta canadiana nu este similara cu cea romaneasca". Daca esti angajat si nu stii ceva le spui ca faceai altfel in Romania. Daca te intreaba cum, inventezi ceva plauzibil, preferabil o varianta mai proasta decat a firmei unde lucrezi ca sa ii gadili un pic la orgoliu. Va asigur ca merge. Cel putin in cazul nostru.

Nu exista o reteta pentru adaptarea aici. Cum am spus, trebuie sa vii cu asteptari realiste sau mai reduse, dar, odata ajuns aici trebuie sa te inarmezi cu o mare vointa si rabdare si sa vrei sa avansezi, pentru ca se poate. Important este sa nu vrei sa ramai la joburi marunte, sau in limbajul economic de specialitate de aici, "underemployed", adica o persoana care are un job, dar sub nivelul de pregatire obtinut in scoala si un salariu in consecinta.

Cand ai alternative

Nu stiu daca am mai spus asta vreodata, dar daca nu, o spun acum. Nu am facut blogul asta ca sa ma dau mare ca eu sunt aici si mi-e bine, iar altii sunt in tara si uite ce rau le este. Pur si simplu am vrut sa povestesc celor pe care i-am lasat in urma despre ce vad sau vedem aici, lucruri interesante si care ar putea sa fie aplicate intr-un viitor si in Romania. Desi nu mai sunt profesor de mult timp nu inseamna ca nu ma preocupa inca viitorul si oferirea de optiuni tinerilor si copiilor din Romania. As vrea sa vad la un moment dat cum ei au tot la fel de multe optiuni ca cei din Canada, care, la terminarea unei facultati, au posibilitatea sa-si gaseasca un job foarte bine platit. Nu spun ca toti isi gasesc ceea ce doresc, dar macar au posibilitatea.

In fiecare dimineata cand ma duc la servici citesc un ziar gratuit care este distribuit la fiecare statie de SkyTrain. Se numeste Metro, iar domeniile pe care le abordeaza sunt cele mai diverse de la politica la showbiz, de la retete culinare la sport. Nu este un ziar foarte gros, dar in fiecare dimineata esti pus in tema, cat de cat, despre ceea ce se intampla in Canada si in lume. Una din rubricile care mi-a atras atentia azi era cea intitulata Workology, care, dupa cum cred ca v-ati dat seama, abordeaza piata muncii, iar in cazul de fata legatura dintre sistemul educational si piata muncii. In luna martie are loc Luna Nationala a Ingineriei care se concentreaza pe tineri si exploreaza modul in care copiii de azi vor desena viitorul. Toate evenimentele din cadrul acestei initiative vor aborda copiii intre 8 si 14 ani, aratandu-le cum ingineria moderna le ofera cariere in software, inginerie civila, mecanica, agricultura si silvicultura. Se vorbeste in articolul asta despre modul in care inginerii modeleaza lumea in care traim, cum ar fi infrastructura, dar de asemenea se mai arata in aceasta initiativa modul in care ingineria poate sa contribuie la stoparea incalzirii climei. Bineinteles ca una din conditiile de baza pentru a putea sa devina un copil inginer este sa aibe note foarte bune la matematica si stiinte (chimie, fizica, etc.).

In asemenea initiative le sunt prezentate copiilor oportunitatile si perspectivele unei asemenea meserii, faptul ca ei pot contribui la schimbarea in bine a vietii oamenilor. Nu tin minte sa fi existat, cat am fost eu profesor, o asemenea initiativa la nivel national. Sau poate nu stiu eu, dar oricum ar fi de analizat aceasta idee. Problema in Romania este ca daca faci asemenea prezentari, copiii nu prea au sanse sa fie atrasi pentru ca perspectivele de angajare sunt foarte slabe, piata muncii nefiind atat de dezvoltata si de diversa ca cea din Occident. In disputele mici din politica, din scoli si din orice mediu profesional care vreti voi din Romania se pierde imaginea de ansamblu insistandu-se pe amanunte lipsite de importanta cum ar fi: isi da Geoana demisia din fruntea Senatului sau cat de bolnav este Basescu ? Pe cine intereseaza ? Nu pe multi, desi multi discuta despre asta, sunt sigur. Ar trebui ca oamenii simpli sa ia atitudine, sa nu mai dezbata atat de inflacarat politica si orice subiect despre care ei cred ca au habar si sa lase specialistii sa-si faca treaba. Dar ca sa ai specialisti trebuie sa implementezi politici pe termen lung pentru sprijinirea cercetarii stiintifice si a altor domenii de interes care ar putea contribui la dezvoltarea pe termen lung a Romaniei. Rasplata financiara trebuie sa fie pe masura muncii lor si numai daca au proiecte viabile. Pentru ca, hai sa fim sinceri, orice padure are uscaturile ei.

Filme din ziua finalei