sâmbătă, 12 mai 2012

Campbell Valley Regional Park

Azi a fost o zi foarte frumoasa, asa cum sper ca o sa fie toata vara asta. Nu voiam sa stam in casa, asa ca am cautat pe net un traseu de drumetie. Am gasit un site foarte interesant www.vancouvertrails.com, unde poti vedea toate traseele de drumetii cele mai frumoase din zona Vancouver, dar si mai departe spre Whistler si Pemberton, spre nord.
Ne-am hotarat sa alegem un traseu care se poate parcurge usor, cu un copil mic, asa ca am ales unul relativ aproape: Campbell Valley Regional Park situat in Langley (am pus poze pe pagina mea de Facebook, asa ca dati "Like" la ea). Pe site ti se dau indicatii cum se ajunge acolo (pe Google Maps), ti se spune cand este traseul accesibil, ca sa nu te duci acolo intr-o luna cand ai putea sa ai niste surprize legate de vreme si sa te bucuri cat mai mult de experientele de acolo.

Asa ca, inarmati cu o foaie printata cu traseul luat de pe Google Maps, am plecat la drum. In aproximativ 30-40 min am ajuns acolo. In drum spre parc am vazut o multime de ferme de unde puteai sa cumperi legume proaspete. Sunt doua intrari (intrarea dinspre nord pe la 16 Ave, si una in sud dinspre 8 Ave). Parcarea este gratuita. In Vancouverul propriu-zis rar gasesti parcari gratuite sau chiar deloc. In parcul acesta poti sa si calaresti, sunt trasee special amenajate. In septembrie este un targ al fermierilor, poti sa vii la un picnic aici, iti faci un gratar. Sunt mese special amenajate pentru asa ceva.

Poti vedea diverse animale salbatice: veverite, gaste canadiene, diverse alte pasari. Fiind acolo am intrat in vorba cu doi batrani foarte de treaba, care spuneau ca vin acolo de doua ori pe saptamana. Mi-au spus ca acolo erau doua lacuri, dar care acum nu mai sunt deloc pentru ca au crescut plantele peste tot si nu se mai vad. In anii '20 se tineau curse de masini acolo, am ajuns chiar pana la fosta pista de curse. Am stat pe acolo cam o ora si jumatate, dar am simtit de parca au fost patru. Poate si din cauza ca nu prea sunt in forma. :) Oricum, daca vreodata dati o fuga prin Vancouver, vizitati si parcul asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu